N****** A*** I**** L* c************ D*
Inculpatsolutionat prin hot.penala nr.155 din 13.06.2017
Hotarare 155/2017 din 12.09.2017În baza art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi cu inculpatul Năstase Alin Ionuţ, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.l C. penal, obiect al cauzei penale nr. 432/P/2017. În baza art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen., stabileşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare în sarcina inculpatului Năstase Alin Ionuţ , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. ped. art. 336 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. După rămânerea definitivă a hotărârii se va comunica o copie de pe dispozitivul sentinţei către I.P.J. VASLUI – Serviciul rutier, în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul inculpatul. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.06.2017.
Hotarare 155/2017 din 13.06.2017