B******* N*******
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpata B******* N*******, , la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea la data de 29.04.2017, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 66 alin. 1 lit. a,b şi i Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal , respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a,b şi i Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod penal , respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 Cod Penal , pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.93 alin. 1 lit. c-e se comunică serviciului de probaţiune. În baza art. 93 alin. (2) lit. b Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Tulcea şi nominalizează Primăria com. Ciucurova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) Cod procedură penală. În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art.96 şi art.97 Cod penal privind revocarea şi respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată. În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 300 lei, din care: 150 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 150 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26 aprilie 2018.
Hotarare 85/2018 din 26.04.2018Amână pronunţarea la 26.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2018Termen pentru imposibilitate constituire complet de judecată, datorită condiţiilor meteo nefavorabile.
Rezolutie din 28.02.2018