C****** C**** F*****
InculpatÎn baza art. 334 alin 1 Cpen, cu aplicarea art. 396 alin 10 Cp.p, condamnă pe inculpatul C C F, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat la o pedeapsă de : - 9 (nouă) luni închisoare În baza art. 335 alin 1 Cpen, cu aplicarea art. 396 alin 10 Cp.p , condamnă pe inculpatul C C F, cu datele de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la o pedeapsă de : - 9 (nouă) luni închisoare În baza art. 38 alin. 2 Cpen, cu aplicarea art. 39 alin 1 lit.b Cpen, aplică inculpatului pedeapsa de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni închisoare, astfel încât acesta urmează să execute pedeapsa rezultată de 1 (un) an închisoare. În baza art. 91 NCpen, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere, în privinţa inculpatului, de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cpen. În baza art. 93 alin 1 NCpen, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin 2 lit b NCpen, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin 3 NCpen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vârciorog sau Primăriei Tileagd, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin 4 NCpen, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 NCpen. În baza art. 66 alin 1 lit. a,b NCPen, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b NCpen, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 NC.p.p, obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.07.2018.
Hotarare 82/2018 din 13.07.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 13.07.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 06.07.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 29.06.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 22.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2018Amână cauza pentru termenul din data de 15.06.2018, fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 09.03.2018Amână cauza pentru termenul din data de 09.03.2018, fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 24.11.2017