T**** T*****
Apelant InculpatO*** F****** c* d************** a***
Apelant Parte civilăO*** I**** D***** c* d************** a***
Apelant Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Intimat Parte civilăS******* M******** S******
Intimat Parte civilăÎn baza articolului 421 punctul 2 litera a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de părţile civile apelante OROS FLORICA şi OROS IOSIF DANIEL, împotriva sentinţei penale nr. 121 din 30 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Salonta, pe care o desfiinţează cu privire la latura civilă a cauzei şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Judecătoria Salonta -, ţinând seama de considerentele prezentei decizii. Menţine dispoziţiile privind latura penală a cauzei, precum şi restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza articolului 421 punctul 1 litera b din Codul de procedură penală, respinge apelul declarat de inculpatul T**** T***** împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul apelant la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, urmând ca, în baza articolului 275 alineatul 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 noiembrie 2017.
Hotarare 685/2017 din 28.11.2017Amână pronun?area hotărârii pentru data de 28 noiembrie 2017, orele 12:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2017Prin rezoluţia din data de 15 septembrie 2017 s-a fixat termen pentru solu?ionarea cererii de prelungirea dreptului de circulaţie. Prin rezoluţia din 13 octombrie 2017 s-a fixat termen pentru solu?ionarea cererii de prelungirea dreptului de circulaţie la data de 16.10.2017, orele 09.00. Amână pronun?area hotărârii pentru data de 21 noiembrie 2017, orele 12:00. În ceea ce priveşte cererea de prelungire a dreptului de circulaţie: ADMITE cererea formulată de inculpatul apelant T**** T***** şi, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, dispune prelungirea dreptului de circulaţie începând cu data de 17 noiembrie 2017 până la data de 21 noiembrie 2017, inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a deciziei pronunţate în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2017ADMITE cererea formulată de inculpatul apelant T**** T***** şi, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18 octombrie 2017 până la data de 16 noiembrie 2017 inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a deciziei pronunţate în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017ADMITE cererea formulată de inculpatul apelant T**** T***** şi, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18 septembrie 2017 până la data de 17 octombrie 2017 inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a deciziei pronunţate în apel. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017