T**** E********
Reclamant ReclamantŞ**** N*******
Pârât PârâtV****** M***** C******
Pârât PârâtV****** D****** I*****
Pârât PârâtV****** P*********
Pârât PârâtAdmite cererea formulată de petenta TONŢU ELISAVETA în contradictoriu cu pârâţii Ş**** N*******, V****** M***** C******, V****** D****** I*****, şi V****** P********* Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 1472 din data de 18 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 15136/288/2010* ( alineatul 12 în dreptul menţiunii ”Lotul nr 1”) referitor la amplasamentul terenului – pădure în suprafaţă totală de 4500 mp ( 2000+2500) situat în UA 9, în sensul că unitatea teritorială pe care este amplasat este localitatea Frânceşti jud Vâlcea, iar nu localitatea Păuşeşti Otăsău, cum din eroare s-a menţionat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 decembrie 2017.
Hotararecameraconsiliu6439/2017 din 04.12.2017Se emite adresă către reclamantă pentru a depune la dosar copie lizibilă după fişele tehnologice la care face referire, din care să rezulte că terenurile în litigiu se află pe raza comunei Frânceşti.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017