R***** M*****
PetentAdmite, în parte, cererea formulată de inculpatul R***** M*****, arestat în baza încheierii nr. 10 UP din 08.08.2017 pronunţată de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi de la Tribunalul Giurgiu. În baza art. 242 alin.2 coroborat cu art. 211 şi urm. din Codul de procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului R***** M***** cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limită teritorială a judeţului Giurgiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; b) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu părţile vătămate Ioniţă Sandu şi Ioniţă Constantin şi nici cu martorii Bălaşa Florica, Pricopie Elena, Cîrlig Elena, Ioniţă Dumitru, Ioniţă Maria, Belenci Roxana, Ioniţă Marian, Ioniţă Didina, Radu Valerica şi Ioniţă Mariana Mădălina. c) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Prezenta încheiere se comunică de îndată inculpatului şi instituţiilor prevăzute de art. 215 alin. 5 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare avansate pentru soluţionarea cauzei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare.. Pronunţată în camera de consiliu azi, 14.09.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 14.09.2017