A**** I**
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 220923/29.09.2016. Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 220923/11.02.2016. Admite contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 220923/29.09.2016. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să recalculeze pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 01.08.2016, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor din ore suplimentare, premii şi prime atestate prin adeverinţa nr. 2565/20.05.2016 eliberată de BANCA ROMÂNĂ DE CREDITE ŞI INVESTIŢII. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 22.09.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6284/2017 din 22.09.2017Amână pronunţarea la data de 22.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2017îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 13.07.2017