S***** M**** D*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 378/P/2017 din data de 21.09.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul Scurtu Mihai-Daniel , în stare de libertate, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1521/188/2017. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2017
Incheierefinalacamerapreliminara282/2017 din 13.11.2017