R** B******* S**
ReclamantR***** & A*** B******* S**
PârâtAdmite excepţia perimării, invocată din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, astăzi, 21.09.2018.
Hotarare 9262/2018 din 21.09.2018Amână pronunţarea la data de 21 septembrie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2018Suspendă judecarea cauzei, conform prevederilor art. 242 din Codul procedură civilă pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2017.
Incheiere suspendare din 28.11.2017administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 03.10.2017