A******** M****
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I*** - S******** F***** F********
PârâtAdmite cererea formulată de petentul A. M. cu domiciliul în (...).Îndreaptă eroarea materială strecurată în practicaua, considerentele şi dispozitivul sentinţei nr. 3006 din data de 07.09.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1527/86/2017, în sensul că prenumele corect al reclamantului este MIHAIL şi nu MIHAI, cum greşit s-a reţinut. Prezenta face parte integrantă din sentinţa nr. 3006 din data de 07.09.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.1527/86/2017. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.10.2017Admite acţiunea. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.829 lei, achitată cu titlul de taxă emisii poluante, suma reactualizată cu dobânda fiscală aferentă, calculată începând de la data plăţii şi până la data restituirii. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 282,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07 septembrie 2017.
Hotarare 3006/2017 din 07.09.2017