A****** J****
InculpatP**** M**** c* d********* p********* a***
Parte vătămatăP**** I****** c* d********* p********* a***
Parte vătămatăP**** L******** c* d********* p********* a***
Parte vătămatăP**** A****** I**** c* d********* p********* a***
Parte vătămatăÎn baza art. 346 al.2 Cpp constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriului din data de 18.07.2017, emis în dosar nr. 33/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, privind pe inculpatul A****** J****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art.192 al. 1 şi 2 Cod penal, a administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A****** J****. În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului A****** J****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 27.01.2018 până la data de 25.02.2018 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Dată si pronunţată în camera de consiliu de la 11.01.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara11/2018 din 11.01.2018În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului A****** J****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 28.12.2017 până la data de 26.01.2018 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi, 19.12.2017.
Incheiere de sedinta din 19.12.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului A****** J****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 28.11.2017 până la data de 27.12.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi, 23.11.2017.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017În vederea citării asiguratorului SC CARPATICA ASIG SA cu 1 ex rechizitoriu, cu menţiunea că pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind de 25 zile, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului A****** J****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 29.10.2017 până la data de 29.11.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi, 26.10.2017.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului A****** J****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 29.09.2017 până la data de 28.10.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi, 28.09.2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului A****** J****, începând cu data de 30.08.2017 până la data de 28.09.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 30.08.2017