Dosar 1535/119/2017 din 01.09.2017

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1535/119/2017
Data dosar:
01.09.2017
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.06.2021 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    În temeiul art.175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolventă, Dispune închiderea procedurii reorganizării judiciare a debitoarei SC PETRICA SRL. Ia act că au fost îndeplinite toate obligaţiile de plată asumate în planul de reorganizare confirmat. În temeiul art.180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolventă Descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În temeiul art.179 din din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolventă Dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Covasna şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii de reorganizare, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 72/2021 din 17.06.2021
  • Sedinta din data de 11.06.2021 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea asupra cauzei de fată la data de 17 iunie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2021
  • Sedinta din data de 14.05.2021 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii, respectiv pentru convocarea adunării generale a creditorilor pentru aprobarea raportului final si a propunerii de închidere a procedurii.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2021
  • Sedinta din data de 12.02.2021 la ora 09:30

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii

    Incheiere de sedinta din 12.02.2021
  • Sedinta din data de 11.12.2020 la ora 09:30

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare si pentru solutionarea contestatiei formulată în cauză.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2020
  • Sedinta din data de 16.10.2020 la ora 09:30

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2020
  • Sedinta din data de 25.09.2020 la ora 10:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2020
  • Sedinta din data de 12.06.2020 la ora 10:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2020
  • Sedinta din data de 15.05.2020 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2020
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat.

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Termen preschimbat

    Excepţional şi temporar, doar pe durata crizei Coronavirusului CONVID-19, nu se pot respecta dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi celelalte legi şi acte normative conexe şi nu se pot ţine şedinţele de judecată în lunile martie şi aprilie 2020, astfel văzând şi disp. art. 22 alin. 2 şi 6 Ncpc, instanţa urmează să dispună din oficiu preschimbarea termenului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 14.02.2020 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2020
  • Sedinta din data de 15.11.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2019
  • Sedinta din data de 13.09.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2019
  • Sedinta din data de 14.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2019
  • Sedinta din data de 17.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 23.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2018
  • Sedinta din data de 12.10.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 12.10.2018
  • Sedinta din data de 15.06.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii de reorganizare a activitatii societăti debitoare.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2018
  • Sedinta din data de 05.04.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării a creditorilor, conform procesului verbal încheiat în data de 19 februarie 2018 de administratorul judiciar Romconsult IPURL. Confirmă planul de reorganizare propus de debitoarea SC PETRICA SRL. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 15 iunie 2018, orele 9.00. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 aprilie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare intermediara 45/2018 din 05.04.2018
  • Sedinta din data de 29.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea asupra cauzei de fata la data de 05 aprilie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2018
  • Sedinta din data de 23.03.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea asupra cauzei de fata la data de 29 martie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2018
  • Sedinta din data de 23.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2018
  • Sedinta din data de 08.12.2017 la ora 11:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Amânat în vederea continuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2017
  • Sedinta din data de 22.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CC10MA
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de debitorul SC PETRICA SRL şi în consecintă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC PETRICA SRL. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014, Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu societatea ROMCONSULT IPURL, care va îndeplini toate atribuţiile prevăzute de Legea nr.85/2014, onorariul acestuia urmând a fi stabilit la prima şedinţă a Adunării creditorilor. Dispune ca debitoarea să exercite dreptul de administrare sub supravegherea administratorului judiciar. În temeiul art. 100 din Legea nr. 85/2014 Dispune notificarea de către administratorul judiciar a deschiderii procedurii generale a insolvenţei către toţi creditorii şi către Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării mentiunii. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la 03 noiembrie 2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar al creanţelor la 23 noiembrie 2017. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 18 decembrie 2017. Fixează data şedinţei adunării creditorilor în perioada 27 noiembrie – 29 noiembrie 2017, data şi ora exactă urmând a fi stabilite de administratorul judiciar prin notificare şi convoacă creditorii debitorului. În baza art. 76 din Legea nr. 85/25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă dispune ca administratorul judiciar provizoriu să comunice prezenta sentinţă către Judecătoria Târgu Secuiesc şi către toate băncile unde are debitorul deschise conturi. Cu dreptul creditorilor de a formula opoziţie împotriva deschiderii procedurii în termen de 10 zile de la notificare. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 08 decembrie 2017, ora 11.00. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată azi, 22 septembrie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD