C************* V******
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 59 C. pen. din 1969, rap. la art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea formulată de petentul condamnat C************* V******de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 337/2016 a Tribunalului Timiş. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 421/2016 emis de Tribunalul Timiş, în baza sentinţei penale nr. 337/2016 a Tribunalului Timiş şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 65 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit av. din oficiu Nicorici Cristina. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2017.
Hotarare 720/2017 din 02.02.2017