C******* N******
ReclamantC******* M****
ReclamantU** C***** P********
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanţii C******* N****** şi C******* M**** în contradictoriu cu pârâtul U** C***** P********, ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Iaşi. Pronunţată azi, 02.04.2019, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Hotarare 3670/2019 din 02.04.2019Amână pronunţarea la data de 02.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2019Amână pronunţarea la data de 27.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019Acordă termen la data de 12.03.2019 pentru când se va face dovada plăţii impozitului
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Repune cauza pe rol. Acordă termen la 15.01.2019 pentru când se vor cita părţile. Se va pune în vedere reclamanţilor să facă dovada faptului că au achitat taxele şi impozitele aferente terenului ce face obiectul acţiunii, prin depunerea unei adeverinţe în acest sens în care să se menţioneze şi perioada pentru care s-au achitat respectivele impozite. Se va pune în vedere pârâtei să precizeze dacă terenul identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză a făcut obiectul colectivizării. Pronunţată la data de 20.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 20.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2018Amână pronunţarea la data de 06.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2018Amână cauza la data de 30.10.2018 pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Pentru a se depune raportul de expertiză, acordă termen la data de 18.09.2018.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Pentru a se depune raportul de expertiză acordă termen la data de 26.06.2018.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Pentru a se depune raportul de expertiză, acordă termen la data de 15.05.2018.
Incheiere de sedinta din 03.04.2018Pentru a se depune raportul de expertiză, acordă termen la data de 03.04.2018.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Pentru a se reveni cu adresă către pârâta U** C***** P********, acordă termen la data de 06.02.2018.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017Pentru administrarea probatoriului acordă termen la data de 12.12.2017.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017