C****** M****
Apelant ReclamantS* V** E*** C****** S**
Apelant PârâtS**** V*****
Intimat PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale a dispozitivului Deciziei nr. 2550/A/2022 din 16.06.2022 în sensul că dispozitivul hotărârii va avea următorul cuprins: „Respinge ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozituvului Deciziei nr. 1079/A/2019 din data de 12.03.2019. Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină soluţionarea cauzei în privinţa lămuririi dispozitivului Sentinţei Civile nr. 3395 din 29.05.2017 în favoarea Judecătoriei Buftea. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare în privinţa soluţiei de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1079/A/2019 din data de 12.03.2019. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Ilfov. Fără cale de atac în privinţa soluţiei declinării.” Şi nu: „Respinge apelurile ca nefondate. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va putea depune la Tribunalul Ilfov. ”, cum din eroare s-a menţionat iniţial. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată azi, 19.08.2022, prin punerea la dispoziţie prin grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materialaRespinge apelurile ca nefondate. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va putea depune la Tribunalul Ilfov Pronunţată azi, 16.06.2022, prin punerea la dispoziţie prin grefa instanţei.
Hotarare 2550/2022 din 16.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 02.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2022Amana pronun?area la data de 04.05.2022. Pronun?ată azi, 19.04.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2022dosar repartizat ciclic la completul 13A
Respinge apelul formulat de C****** M****, ca nefondat Respinge apelul formulat de SC VIO EXIM COMPANY SRL, ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.03.2019.
Hotarare 1079/2019 din 12.03.2019Amână pronunţarea la data de 12.03.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2019Amână pronunţarea la data de 08.03.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2019Amână pronunţarea la data de 21.02.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2019Amână pronunţarea la data de 06.02.2019. Pronunţată azi, 22.01.2019, si pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2019Amână pronunţarea pe soluţionarea apelului la data de 22.01.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019Pentru a se achita taxele judiciare de timbru. Dosarul urmează a fi înaintat în vederea repartizării ciclice.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018