Dosar 153/63/2017 din 09.01.2017

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 153/63/2017
Data dosar:
09.01.2017
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2017 la ora 08:30

    Complet: C9 CAF
  • Admite cererea

    Admite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele salariale dintre salariul efectiv încasat de către aceasta şi salariul la nivel maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii precum persoanele salarizate la nivel maxim, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015) şi până la data de 31.07.2016, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflaţie la care se adaugă şi dobânda legală calculată de la data exigibilităţii fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.04.2017.

    Hotarare 1911/2017 din 20.04.2017
  • Sedinta din data de 16.03.2017 la ora 08:30

    Complet: C9 CAF
  • Amână cauza

    pentru a se comunica interogatoriul

    Incheiere de sedinta din 16.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD