A******** C*** S****** W*** D***
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV WEST DEVA şi, în consecinţă: Încuviinţează dobândirea personalităţii juridice de către ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV WEST DEVA, înfiinţată conform actului constitutiv autentificat sub nr. 539/02.03.2017 de BNP Ştef Ovidiu-Ioan şi statutului autentificat sub nr. 540/02.03.2017 de BNP Ştef Ovidiu-Ioan. Dispune înscrierea în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Deva. Dispune comunicarea prezentei încheieri împreună cu copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei, Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, urmând ca după rămânerea definitivă a prezentei încheieri un exemplar însoţit de actele doveditoare, se va comunica Ministerului Justiţiei, iar un alt exemplar Administraţiei Financiare a municipiului Deva. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, apel se va depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Deva. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 07.03.2017.
803/2017 din 07.03.2017