S**** V***** A*******
PetentAdmite cererea de reabilitare formulată de petentul S**** V***** A*******. În baza art. 533 C.p.p. şi art. 5 coroborat cu art. 166 alin. 1 lit. a C.p. dispune reabilitarea judecătorească a petentului S**** V***** A*******, condamnat prin sentinţa penala nr. 1551 pronunţată de Judecătoria Piteşti la data de 24.12.1990 în dosarul 6769/1990, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1061/21.11.1991 a Tribunalului Argeş la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208-209 V.C.p. În temeiul art. 537 C.p.p. dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se facă menţiune despre aceasta pe sentinţa penală menţionată. Potrivit art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 Noiembrie 2017.
Hotarare 2020/2017 din 20.11.2017În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. rămâne în pronunţare în cauză pana la data de 20.11.2017. Cu drept de contestatie odată cu fondul. Pronuntată în şedinţa nepublică, azi, 17.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2017