C*** C** S**
PetentC***** S* C******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. COBA COM S.R.L., în contradictoriu cu intimata C.N.A.I.R., cu sediul în sector 6, Bucureşti, bd. Iuliu Maniu, nr. 401A. Menţine, ca legal şi temeinic, procesul – verbal seria R15 nr. 0180804/27.07.2015 întocmit de intimată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată la data de 29.09.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3062/2017 din 29.09.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 29.09.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2017Amână cauza la data de 15.09.2017 pentru îndeplinirea unor obligaţii.
Incheiere de sedinta din 19.05.2017