L*** N****** D*****
ReclamantS* F*************** R****** S*
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul L.N.D.(cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta S.C. F.C.R.S.A. (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 19.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, în sensul admiterii acţiunii.
Opinieseparata din 19.12.2017Amână pronun?area în cauză la data de 19 decembrie 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2017Amână pronun?area în cauză la data de 12 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2017termen pentru studiul actelor depuse
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Cauza s-a repus pe rol
Incheiere de sedinta din 06.10.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA ÎN CAUZĂ LA DATA DE 6 OCTOMBRIE 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2017Amână pronun?area în cauză la data de 5 octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2017-amanarea cauzei pentru studiul precizarii de actiune si a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.07.2017