R*** C*********
ReclamantI****** M*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să permită reclamantului edificarea gardului despărţitor între proprietăţile părţilor din pct. ”Acasă” Piscani – Dârmăneşti, jud. Argeş pe toată lungimea din panouri de sârmă şi babe din fier, cu temelie de ciment de 0,20 m şi înălţimea de 1,90 m pe vechiul aliniament respectat de ambele părţi, identificat în anexa 1 la raportul de expertiza tehnică judiciara efectuat de exp. Negru Gheorghe cu reperele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10- 11- 12 -13- 14- 15- 16- 17-18. Obligarea pârâtei să numai demoleze gardul existent. Obligarea pârâtei la plata sumei de 3.563 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 01.10.2019, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2225/2019 din 01.10.2019Amână pronunţarea la data de 1.10.2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019Încuviinţează solicitarea apărătorilor părţilor privind amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză depus sub termenul procedural. Comunică înscrisurile depuse de pârâtă prin apărător ales, către reclamant prin apărător ales. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 24.09.2019, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.06.2019.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Încuviinţează solicitarea apărătorilor părţilor, dar şi a expertului Negru Gheorghe privind amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Revine cu adresă către ing. expert Negru Gheorghe cu menţiunea de a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural. Amâna judecata în vederea depunerii raportului de expertiză. Acordă termen de judecată la data de 25.06.2019, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.05.2019
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Încuviinţează solicitarea apărătorilor părţilor, dar şi a expertului Negru Gheorghe privind amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Revine cu adresă către ing. expert Negru Gheorghe cu menţiunea de a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural, dar şi cu menţiunea că reclamantului i-a fost încuviinţat expert consilier care să participe la efectuarea raportului de expertiză în persoana d-lui ing. expert Caplan Petre, iar pârâtei i s-a încuviinţat expert consilier în persoana d-lui ing. expert Căpăţână Tiberiu ce urmează a fi înştiinţaţi cu privire la data, locul şi modul desfăşurării lucrării. De asemenea, pune în vedere apărătorului reclamantului să depună documentaţia cadastrală a proprietăţii reclamantului pentru a fi avută în vedere de expertul cauzei. Amâna judecata în vederea depunerii raportului de expertiză. Acordă termen de judecată la data de 14.05.2019, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.03.2019.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019În baza art. 333 Cod proc. civ, va dispune înlocuirea expertului Chiriţescu Lucian, prin tragere la sorţi – nr. 14 pe lista BLET Argeş, cu ing. expert. Negru Gheorghe. Încuviinţează reclamantului, expert consilier care să participe la efectuarea raportului de expertiză în persoana d-lui ing. exp. Caplan Petre, reţinând faptul că pârâta menţine solicitarea privind expertul consilier indicat anterior, respectiv expert Căpăţână Tiberiu, ce i-a fost încuviinţat. Emite adresă către ing. expert Negru Gheorghe cu menţiunea de a efectua expertiza tehnică în specialitatea topografie, cu următoarele obiective: să se descrie gardul despărţitor, existent la acest moment între proprietăţile părţilor, din ce este confecţionat, dacă respectă amplasamentul stabilit prin Decizia nr. 159/A/2004 şi raportul de expertiză efectuat de ing. expert Dumitrescu Valerica, să se precizeze dacă gardul de ulucă este degradat si dacă se impune a fi schimbat, dacă se impune edificarea altui gard despărţitor sau gardul existent este suficient pentru delimitarea proprietăţilor, dacă prin montarea plasei de sârmă parata a modificat aliniamentul stabilit anterior prin grăniţuire şi cu menţiunea că reclamantului i-a fost încuviinţat expert consilier în persoana d-lui ing. expert Caplan Petre, iar pârâtei i s-a încuviinţat expert consilier în persoana d-lui ing. Căpăţână Tiberiu ce urmează a fi înştiinţaţi despre data, ora şi locul desfăşurării expertizei. Emite adrese către ing. expert Chiriţescu Lucian pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost înlocuit şi către BLET Argeş pentru a aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului Chiriţescu Lucian şi numirea expertului Negru Gheorghe, precum şi necesitatea transferului de onorariu. De asemenea, încuviinţează solicitarea apărătorului pârâtei sens în care pune în vedere reclamantului prin apărător ales să depună schiţa cadastrală a proprietăţii reclamantului pentru a fi avută în vedere de expertul cauzei. Amâna judecata în vederea depunerii raportului de expertiză. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.03.2019, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.02.2019.
Incheiere de sedinta din 05.02.2019Revine cu adresă către ing. expert Chiriţescu Lucian, ca în precedent şi cu menţiunea suplimentară că pârâtei i s-a încuviinţat expert consilier în persoana d-lui ing. Căpăţână Tiberiu ce urmează a fi înştiinţat despre data, ora şi locul desfăşurării expertizei. Dispune ca adresa către ing. expert Chiriţescu Lucian să fie transmisă acestuia prin e-mail, conform listei de experţi a BLET Argeş, sau, în cazul în care aceasta nu este menţionată, dispune efectuarea unei note telefonice către BLET Argeş pentru a comunica adresa de e-mail a expertului desemnat. Amâna judecata în vederea depunerii raportului de expertiză. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 05.02.2019, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.12.2018.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Revine cu adresă către ing. expert Chiriţescu Lucian cu menţiunea de a efectua expertiza tehnică în specialitatea topografie, cu următoarele obiective: să se descrie gardul despărţitor, existent la acest moment între proprietăţile părţilor, din ce este confecţionat, dacă respectă amplasamentul stabilit prin Decizia nr. 159/A/2004 şi raportul de expertiză efectuat de ing. expert Dumitrescu Valerica, să se precizeze dacă gardul de ulucă este degradat si dacă se impune a fi schimbat, dacă se impune edificarea altui gard despărţitor sau gardul existent este suficient pentru delimitarea proprietăţilor, dacă prin montarea plasei de sârmă parata a modificat aliniamentul stabilit anterior prin grăniţuire. Amâna judecata în vederea depunerii raportului de expertiză. Acordă termen de judecată la data de 11.12.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.10.2018.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018Admite cererea de înlocuire formulată de ing. expert Stănculeanu Cristian. Potrivit art. 333 Cod proc. civ, dispune înlocuirea expertului, prin tragere la sorţi – nr. 4 pe lista BLET Argeş, cu ing. expert. Chiriţescu Lucian. Emite adresă către ing. expert Chiriţescu Lucian cu menţiunea de a efectua expertiza tehnică în specialitatea topografie, cu următoarele obiective: să se descrie gardul despărţitor, existent la acest moment între proprietăţile părţilor, din ce este confecţionat, dacă respectă amplasamentul stabilit prin Decizia nr. 159/A/2004 şi raportul de expertiză efectuat de ing. expert Dumitrescu Valerica, să se precizeze dacă gardul de ulucă este degradat si dacă se impune a fi schimbat, dacă se impune edificarea altui gard despărţitor sau gardul existent este suficient pentru delimitarea proprietăţilor, dacă prin montarea plasei de sârmă parata a modificat aliniamentul stabilit anterior prin grăniţuire. Emite adrese către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a aduce la cunoştinţă faptul că a fost înlocuit şi către BLET Argeş pentru a aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului Stănculeanu Cristian şi numirea expertului Chiriţescu Lucian, precum şi necesitatea transferului de onorariu. Amâna judecata în vederea administrării probatoriului încuviinţat în condiţiile art. 260 Cod proc.civ. Acordă termen de judecată la data de 30.10.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.09.2018.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Revine cu adresă către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amâna judecata şi acordă termen de judecată la data de 04.09.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.07.2018.
Incheiere de sedinta din 03.07.2018Revine cu adresă către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural, sub sancţiunea amenzii judiciare. Ia act că dosarul nr.2597/2005 al Curţii de Apel Piteşti se află ataşat la dosarul nr. 2141/2002, de asemenea ataşat prezentei cauze. În temeiul art. 187 alin. 1 lit. d C. pr. civ. sancţionează pe ing. expert Stănculeanu Cristian CNP: ..., domiciliat în P., Str. I.C. B. bl. .., sc.., etj,., ap. ., Jud. Arges, cu amendă judiciară în cuantum de 100 lei. Amâna judecata şi acordă termen de judecată la data de 03.07.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Executorie în privinţa amenzii judiciare. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.05.2018.
Incheiere de sedinta din 29.05.2018Revine cu adresă către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amâna judecata şi acordă termen de judecată la data de 29.05.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.04.2018.
Incheiere de sedinta din 17.04.2018Respinge cererea de înlocuire formulată de ing. expert Stănculeanu Cristian motivat de faptul că acesta a fost desemnat expert în cauză la data de 28.11.2017 şi avea obligaţia de a învedera instanţei imposibilitatea efectuării lucrării în timp util. Revine cu adresă către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amâna judecata şi acordă termen de judecată la data de 17.04.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.03.2018.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Ia act că pentru acest termen lipseşte raportul de expertiză situaţie în raport de care părţile prin apărători solicită amânarea cauzei. Revine cu adresă către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural . Amâna judecata şi acordă termen de judecată la data de 13.03.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.01.2018.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Admite cererea de înlocuire formulată de ing. expert Matei Cristian Marian Potrivit art. 333 Cod proc. civ, înlocuieste expertul Matei Cristian Marian, prin tragere la sorţi – nr. 22 lista BLET Argeş, cu ing. expert. Stănculeanu Cristian, pentru efectuarea în cauză a unei expertize tehnice specialitatea topografie, cu următoarele obiective: să se descrie gardul despărţitor, existent la acest moment între proprietăţile părţilor, din ce este confecţionat, dacă respectă amplasamentul stabilit prin Decizia nr. 159/A/2004 şi raportul de expertiză efectuat de ing. expert Dumitrescu Valerica, să se precizeze dacă gardul de ulucă este degradat si dacă se impune a fi schimbat, dacă se impune edificarea altui gard despărţitor sau gardul existent este suficient pentru delimitarea proprietăţilor, dacă prin montarea plasei de sarmă parata a modificat aliniamentul stabilit anterior prin grăniţuire. Emite adresă către ing. expert Matei Cristian Marian şi către BLET Argeş pentru a aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului şi necesitatea transferului de onorariu, şi către ing. expert Stănculeanu Cristian pentru a efectua lucrarea şi a o depune în termen procedural, cu menţiunea că pârâtei i-a fost încuviinţat expert consilier în persoana d-lui Căpăţână George Tiberiu ce urmează a fi înştiinţat de expertul cauzei. Amâna judecata în vederea administrării probatoriului încuviinţat în condiţiile art. 260 Cod proc.civ. Acordă termen de judecată la data de 30.01.2018, părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.11.2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Decade parata din proba cu cel de-al doilea martor încuviinţat, deoarece i s-a pus în vedere să asigure prezenţa martorului şi nu s-a conformat. În temeiul art. 330 Cod proc civ., dispune efectuarea în cauză a unei expertize tehnice specialitatea topografie, cu următoarele obiective: să se descrie gardul despărţitor, existent la acest moment între proprietăţile părţilor, din ce este confecţionat, dacă respectă amplasamentul stabilit prin Decizia nr. 159/A/2004 şi raportul de expertiză efectuat de ing. expert Dumitrescu Valerica, să se precizeze dacă gardul de ulucă este degradat si dacă se impune a fi schimbat, dacă se impune edificarea altui gard despărţitor sau gardul existent este suficient pentru delimitarea proprietăţilor, dacă prin montarea plasei de sarmă parata a modificat aliniamentul stabilit anterior prin grăniţuire. În temeiul art. 331 alin. 1 Cod proc.civ, numeşte expert topograf, prin tragere la sorţi, nr. 15 pe lista BLET Argeş, pe ing. Matei Cristian Marian. În temeiul art. 331 alin.2 Cod proc.civ, stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 1000 lei, în sarcina reclamantului, punându-i acestuia în vedere acestora să facă dovada plăţii onorariului în termen de 5 zile de la numirea expertului, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adrese către ing. expert Matei Cristian Marian cu menţiunea de a efectua lucrarea şi a o depune în terme procedural şi către B.L.E.T. Argeş pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului. Ia act că apărătorul paratei solicită încuviinţarea unui expert consilier, al cărui nume nu îl poate preciza la acest termen de judecată, sens în care va încuviinţa cererea formulată sub rezerva de a indica, în scris, numele expertului consilier în termen de 5 zile. Dispune ataşarea dosarului nr. 2141/2002 al Judecătoriei Campulung în care părţile s-au judecat. Amâna judecata în vederea administrării probatoriului încuviinţat în condiţiile art. 260 Cod proc.civ. Acordă termen de judecată la data de 28.11.2017 părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.10.2017
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului invocată de pârâtă prin întâmpinare, cu fondul cauei, apreciind că pentru soluţionarea acesteia se impune administrarea aceluiaşi probatoriu ca şi pentru fondul cauzei. Încuviinţează reclamantului şi pârâtei probele cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială cu câte 2 martori necitaţi. Prorogă discutarea probei cu expertiză după administrarea celorlalte categorii de probe încuviinţate. Pune în vedere părţilor să asigure prezenţa martorilor în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Citează reclamantul şi pârâta cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, în caz contrar urmând a se face aplicarea disp. art. 358 Cod proc.civ. Amâna judecata în vederea administrării probatoriului încuviinţat în condiţiile art. 260 Cod proc.civ. Acordă termen de judecată la data de 03.10.2017 părţile având termen în cunoştinţă potrivit art.229 Cod proc.civ. Cui cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.07.2017.
Incheiere de sedinta din 04.07.2017