P******* A********
PetentP******* I****
PetentÎn temeiul art. 441 C.proc.civ. coroborat cu art. 59 din Legea nr. 192/2006 instanţa consfinţeşte înţelegerea părţilor materializată în înscrisul intitulat „Acordul de mediere nr. din data de 21.09.2017” întocmit de Biroul de Mediator Enăchescu Gabriela, cu următorul conţinut: „ACORD DE MEDIERE încheiat la data de 21.09.2017 în baza Contractului de mediere Nr. 27 din data de 21.09.2017 - ”Rezoluţiunea Contractului de Întreţinere autentificat sub nr. 984 din data de 10 iunie 2011 la Biroul Notarului Public Ciocănel Carmen Viorela” - Noi, P******* A********, în calitate de solicitant, asistat de av. CHIRICIOIU LAURA, conform împuternicirii avocaţiale anexate, şi P******* I****, în calitate de invitată la mediere, în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, şi în urma procedurii de mediere desfăşurate la Biroul de Mediator Enăchescu Gabriela, în Mun. Piteşti, str. Eroilor, nr. 4, jud. Argeş, având ca obiect - ”Rezoluţiunea Contractului de Întreţinere autentificat sub nr. 984 din data de 10 iunie 2011 la Biroul Notarului Public Ciocănel Carmen Viorela” – am consimţit la încheierea prezentului acord, liber exprimat şi neafectat de nici un viciu de consimţământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează: Subsemnaţii: P******* A******** şi P******* I****, suntem de acord cu rezoluţiunea contractului de Întreţinere autentificat sub nr. 984 din data de 10 iunie 2011, la Biroul Notarului Public Ciocănel Carmen Viorel, ce a avut ca obiect transmiterea în deplină proprietate şi posesie de către subsemnatul P******* A********, către fiica mea P******* I****, a întregului drept indiviz de proprietate ce mi se cuvenea, respectiv cota idiviză de 5/8 din apartamentul cu nr. 3, situat în Piteşti, Cartier Găvana, strada Paltinului, nr. 2, bloc B21, sc. C, parter, jud. Argeş, compus din 2 (două) camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 37,02 mp, respectiv o suprafaţă totală de 41,82 mp, identificat cadastral sub nr. 586/C,3, înscris în Cartea Funciară Nr. 80309-C1-U16 (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 8741 a Mun. Piteşti), cu obligaţia acesteia de a-mi asigura întreţinerea şi îngrijirea, rezoluţiunea urmând a se face fără vreo contraprestaţie, fără nici o pretenţie, noi părţile fiind repuse în situa?ia anterioară încheierii contractului de întreţinere. Prezentul acord reprezintă voinţa noastră liberă şi neviciată. Părţile nu solicită obligarea la plata vreunei sume de bani. Noi părţile declarăm că nu mai avem nici o altă pretenţie prezentă sau viitoare, unul faţă de celălalt, cu privire la obiectul acestui litigiu. Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine clauze care să aducă atingere legii şi ordinii publice şi poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată. Încheiat azi, 21.09.2017, la Biroul de Mediator Enăchescu Gabriela, în patru exemplare originale, în prezenţa mediatorului ENĂCHESCU GABRIELA, câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru a fi depus la dosarul ce se va forma pe rolul Judecătoriei Piteşti.” Cu drept de recurs pentru motive procedurale, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Piteşti. Executorie. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.11.2017.
Hotararecameraconsiliu9312/2017 din 01.11.2017