U******* A************ T********** S***** P*** P*****
ReclamantB**** C*******
PârâtB**** A****** P*** A** C****** N*** A****** D** B***** B****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta U.A.T. Sascut –prin primar Răuţă Ioan, în contradictoriu cu pârâta B**** C*******. Obligă pe pârâta B**** C******* să plătească reclamantei suma de 3921 lei chirie restantă pentru perioada 2014-2017. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcut obiectul contractului, situat în Sascut, bl BASA, et 3, ap 9. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.10.2018.
Hotarare 5758/2018 din 10.10.2018Amână pronun?area la 10.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2018În baza art 242 C proc civ, dispune suspendarea cauzei până la îndeplinirea obligaţiilor procesuale puse în sarcina reclamantei, respectiv de a face dovada faptului că a achitat suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat curator. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2018.
Incheiere suspendare din 17.01.2018Amână judecarea cauzei la 17.01.2017, ora 13.00, civil 24 pentru achitarea onorariului de avocat curator
Incheiere de sedinta din 08.11.2017