Dosar 1566/62/2016* din 10.01.2017

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1566/62/2016*
Data dosar:
10.01.2017
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.06.2017 la ora 13:00

    Complet: Fond C3.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC CAMSERV SRL în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Obligă pârâtele Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.481.000 lei, reprezentând suma executată prin darea în plată a unui imobil în baza Deciziei nr. 176/21.06.2004 şi a procesului verbal nr. 503/24.01.2003, acte anulate, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data dării în plată, respectiv 27.10.2006 şi până la data restituirii efective. Obligă aceleaşi pârâte să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 848.121 lei calculată de la data plăţii, respectiv 27.10.2006 şi până la data restituirii efective, respectiv 02.04.2013. Obligă aceleaşi pârâte să achite reclamantei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge restul pretenţiilor. Respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC CAMSERV SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi, 28.06.2017.

    Hotarare 107/2017 din 28.06.2017
  • Sedinta din data de 13.06.2017 la ora 13:00

    Complet: Fond C3.
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea în cauză la data de 28.06.2017. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 13:00

    Complet: Fond C3.
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâţilor câte un exemplar al înscrisurilor depuse la acest termen de judecată de către reclamantă, acordă un nou termen de judecată la data de 13.06.2017.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2017
  • Sedinta din data de 25.04.2017 la ora 12:00

    Complet: Fond C3.
  • Amână cauza

    Faţă de încuviinţarea cererii de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamantei, acordă un nou termen de judecată la data de 16.05.2017, ora 13:00.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2017
  • Sedinta din data de 28.03.2017 la ora 13:00

    Complet: Fond C3.
  • Amână cauza

    Respinge excepţia inadmisibilităţii petitului principal de restituire a sumei de 1.481.000 lei, excepţia prescripţiei formulării cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, toate invocate de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinare. Admite excepţia tardivităţii cererii subsidiare de anulare a procesului verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. 17634/27.10.2006, invocată de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, invocată de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinare. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, invocată de către aceasta prin întâmpinare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, invocate din oficiu. Stabileşte termen de judecată la data de 25.04.2017, ora 12.00, pentru când vor fi citate părţile, respectiv reclamanta SC CAMSERV SRL Braşov, pârâtele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov. Împotriva prezentei încheieri interlocutorii se poate formula cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 c.pr.civ. azi, 28.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2017
  • Sedinta din data de 21.03.2017 la ora 13:00

    Complet: Fond C3.
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitate părţilor lipsă de a formula concluzii scrise, amână pronunţarea asupra următoarelor excepţii: 1. excepţia inadmisibilităţii petitului principal de restituire a sumei de 1.481.000 lei; 2. excepţia prescripţiei formulării cererii de chemare în judecată prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004; 3. excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la termenul de 3 ani în condiţiile art. 2517 Cod civil, termen invocat de pârâţii Statul Român, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, prin întâmpinare, respectiv termenul de un an reglementat de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, termen invocat din oficiu de instanţă; 4. excepţia tardivităţii cererii subsidiare de anulare a procesului verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului nr. 17634 din 27.10.2006; 5. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov. Toate aceste excepţii invocate de către pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Statul Român prin MFP, reprezentanţi de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice; 6. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, excepţie invocată de această pârâtă prin întâmpinare; 7. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi a Statului Român prin MFP invocată din oficiu, la data de 28.03.2017. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2017
  • Sedinta din data de 21.02.2017 la ora 13:00

    Complet: Fond C3.
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată prin nota de şedinţă depusă la dosarul cauzei de către pârâta AJFP Braşov, în nume propriu şi pentru pârâţii DGRFP Braşov şi Statul Român, având în vedere poziţia procesuală exprimată la acest termen de judecată de către reprezentantul convenţional al reclamantei, devin incidente dispoziţiile art. 221 Cpc,sens în care acordă un termen de judecată în temeiul învoielii părţilor,la data de 21.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 21.02.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD