S***** M**** F******
Intimat RECLAMANTS***** F******
Intimat ReclamantR***** D******
Intimat RECLAMANTS***** R**** P*** M********* T********
Intimat PârâtM********* T******** P*** P*****
Apelant PârâtAdmite cererea de completare a deciziei civile nr. 196/22.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 15691/325/2014, cerere formulată de petentele intimate S***** F******, Surzat Maria şi Răceanu Daniela. Completează decizia şi dispune: Respinge cererea de obligare a apelanţilor Municipiul Timişoara prin Primar, Primăria Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara la plata de cheltuieli de judecată către petente. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.02.2018.
Hotarare 33/2018 din 28.02.2018Admite apelul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar, Primăria Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1130/PI/13.07.2017 pronunţată în dosar nr. 15691/325/2014 de Tribunalul Timiş în contradictoriu cu reclamantele S***** F******, Surzat Maria şi Răceanu Daniela şi pârâţii Prefectul Judeţului Timiş şi Comisia locală de fond funciar Timişoara. Schimbă în parte sentinţa apelată şi, în consecinţă: Constată că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor: casă nefinalizată amplasată pe parcela nr. top. 14664-14666/53-70/46 înscrisă în CF nr. 434625 Timişoara (provenită din CF nr. 19290 Timişoara); hală metalică amplasată parţial pe parcela nr. top. 16667 înscrisă în CF nr. 424751 Timişoara (provenită din CF nr. 5540 Timişoara) şi parţial pe parcela nr. top. 14668 înscrisă în CF nr. 427968 Timişoara (provenită din CF nr. 5540 Timişoara); anexă grajd amplasată pe parcela nr. top. 14668 înscrisă în CF nr. 427968 Timişoara (provenită din CF nr. 5540 Timişoara) cu titlu de edificare, în cote de 2/4 pentru reclamanta S***** F****** şi în cote de câte 1/4 fiecare pentru reclamantele S***** M**** F****** şi Răceanu Daniela. Respinge în rest acţiunea. Menţine în rest sentinţa. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată azi, 22.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. ---///--- RECURS MAPĂ ---///---
Hotarare 196/2017 din 22.11.2017Amână pronunţarea pentru 22.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2017