I*** F********
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Focşani. În temeiul art. 100 din C. pen., dispune liberarea condiţionată a condamnatului IVAN FULGERICA din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 513/2015, pronunţată de Judecătoria Bacău. Dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 10.11.2019, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin. 1 şi 2 C.pen. privitoare la revocarea liberării condiţionate. In baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne in sarcina statului, urmând ca onorariul in sumă de 130 de lei pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. Marica Irina, cu delegaţia nr. 2421/02.11.2017, emisă de Baroul Vrancea) să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.11.2017.
Hotarare 1663/2017 din 17.11.2017