T**** I**
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâta să emită decizie şi să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea spor vechime în muncă, spor vechime în petrol, spor condiţii grele de muncă, spor lucru sistematic peste program, cumul de funcţii, compensaţii/ore suplimentare, prime/beneficii conform C.C.M. înscrise în adeverinţa nr. 41896/14.09.2016 emisă de OMV Petrom, începând cu data de 01.01.2017. Respinge acţiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2017.
Hotarare 7948/2017 din 07.11.2017Pentru a se comunica acţiunea şi a se depune întâmpinare în condiţiile art. 204 alin. (1) Cpc., amână cauza la data de 07.11.2017.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017