B***** E******** P***** D** C***** J*********** T*********
PetentB***** C*********
IntimatAdmite sesizarea formulată de BIROUL EXECUTĂRI PENALE în contradictoriu cu intimatul B***** C********* În temeiul disp. art. 583 alin.1 Cod pr.pen. rap. la art.96 alin.1 din Codul penal revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată condamnatului B***** C********* prin sentinţa penală nr.147/20.05.2016 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul nr. 1131/828/2014, definitivă prin decizia penală nr.290/A/28.03.2017 a Curţii de Apel Piteşti. Dispune executarea pedepsei de 1an închisoare aplicată inculpatului - condamnat B***** C*********, pentru săvârşirea de tăinuire prev şi ped de art 270 Cod penal cu aplic. art 35 alin.1 Cod penal, prin privare de libertate , în condiţiile art.60 Cod penal. În baza art.65 alin.1 C.p. rap. la art.66 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a şi b C.p. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.66 alin.1 lit.a şi b C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani , pedeapsă ce se va executa conform art 68 alin.1 lit c) C. pen. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, conform delegaţiei nr. 118/03.07.2017 se avansează din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În temeiul disp.art.275 al.3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 de zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2017.
Hotarare 292/2017 din 23.10.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 23.10.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2017Pentru lipsa intimatului amână judecarea cauzei la data de 16.10.2017. Se reia procedura de citare a intimatului la ultimul domiciliu cunoscut, cu mandat de aducere, precum şi prin afişarea citaţiei la sediul organului judiciar. Se revine cu adresă pentru eliberarea fişei de cazier judiciar a intimatului. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Pentru lipsa intimatului amână judecarea cauzei la data de 25.09.2017. Se reia procedura de citare a intimatului la ultimul domiciliu cunoscut, cu mandat de aducere, precum şi prin afişarea citaţiei la sediul organului judiciar . Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 04.09.2017Având în vedere lipsa intimatului de la acest termen de judecată dispune reluarea procedurii de citare a intimatului cu mandat de aducere, precum şi prin afişarea citaţiei la sediul organului judiciar. Dispune emiterea unei adrese către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa pentru a preciza dacă intimatul condamnat şi-a îndeplinit măsurile de supraveghere şi obligaţiile instituite în sarcina sa după promovarea acestei cereri . Dispune emiterea unei adrese către Primăria Târgovişte pentru a comunica instanţei dacă intimatul a prestat munca neremunerată în folosul comunităţii . Dispune emiterea unei adrese către Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a comunica instanţei dacă intimatul se află în stare de detenţie în executarea unei pedepse privative de libertate, iar în caz afirmativ să se indice locul de detenţie pentru efectuarea procedurii de citare cu acesta. Dispune efectuarea de verificări în baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu privire la domiciliului intimatului în vederea legalei citări, iar în eventualitatea constatării altui domiciliu, acesta va fi citat la această adresă. Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iulie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017Pentru lipsă de procedură cu intimatul, amână judecarea cauzei la data de 11.07.2017 Se reia procedura de citare cu intimatul conf. disp.art.353 Cod pr.pen. Se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimat. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 19.06.2017