S* E****** R****** A******** R********** S*
ReclamantS* V** M********* S******* S**
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială din sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. 15757/94/2017 la data de 20.03.2018 de Judecătoria Buftea, în sensul că numărul sentinţei civile este 1512, iar nu 1514, cum în mod greşit a fost indicat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.04.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.04.2018Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, ca prescrisă. Obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 20.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1512/2018 din 20.03.2018Amână pronunţarea la data de 20.03.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2018pentru ca reclamanta să depună în integralitate dosarul de daună
Incheiere de sedinta din 07.02.2018