P********* L****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1218/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul P********* L****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 al.1 C.p. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P********* L**** aflat în stare de libertate. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului P********* L****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.09.2017
Incheierefinalacamerapreliminara din 25.09.2017