Dosar 1585/102/2017 din 09.05.2017

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1585/102/2017
Data dosar:
09.05.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Admite cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta Ţ. A. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş (cu datele) ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Ţ. A. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâtul Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 Tîrgu Mureş (cu datele). Obligă pârâtul să îi recunoască reclamantei dreptul de a-şi continua activitatea în funcţia de profesor de sprijin/itinerant, în cazul în care îndeplineşte restul condiţiilor legale, până la data sfârşitului anului şcolar din anul în care reclamanta împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaţilor, de 65 de ani. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 05.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 748/2017 din 05.10.2017
  • Sedinta din data de 21.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 05 octombrie 2017, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD