R****** S***
ReclamantL****** S***** M****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta L****** S***** M****. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 371,04 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal, calculate din cea de-a zecea zi a lunii următoare, până la achitarea integrală a acestuia. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1.126,66 lei cu titlu de clauză penală, reprezentând contravaloarea tuturor reducerilor acordate la încheierea contractului. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.11.2017.
Hotararecameraconsiliu3135/2017 din 24.11.2017pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2017