Dosar 1589/102/2017 din 09.05.2017

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1589/102/2017
Data dosar:
09.05.2017
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M. E. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Economic „Transilvania” Tîrgu Mureş (cu datele). Obligă pârâtul să îi recunoască reclamantei dreptul de a-şi continua activitatea în funcţia de profesor, în cazul în care îndeplineşte restul condiţiilor legale, până la data la care reclamanta împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaţilor, de 65 de ani, respectiv 06.07.2022. Respinge petitul referitor la menţionarea în contractul individual de muncă al reclamantei a duratei acestuia, în sensul menţinerii pe funcţia de profesoară până la data de 06.07.2022. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 21.09.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 694/2017 din 21.09.2017
  • Sedinta din data de 07.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma7
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 21 septembrie 2017, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin2 Cod procedura civila.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD