S* R*** S*
ReclamantC********* V*******
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 403,77 lei reprezentând contravaloare apă/canal facturată în perioada aprilie 2017 - mai 2017. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2,36 lei cu titlul de penalităţi de întârziere, calculate pentru plata cu întârziere a facturii emise în perioada ianuarie 2017. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 2,16 lei cu titlul de penalităţi de întârziere, calculate pentru plata cu întârziere a facturilor ce fac obiectul debitului principal de 403,77 lei până la data de 10.07.2017. Obligă pârâţii să plătească reclamantei, în continuare, penalităţi de întârziere calculate conform art. 31 alin.7 din Legea nr. 241/2006, republicată, la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform art.120 din Codul de procedură fiscală, începând cu ziua imediat următoare scadenţei fiecărei facturi emise pe numele pârâtei şi avută în vedere la calcularea debitului principal şi până la achitarea integrală a debitului principal, dar fără ca valoarea penalităţilor aferente fiecărei facturi să depăşească valoarea debitului menţionat în factura respectivă. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Judecătoriei Hârşova. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 octombrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 1051/2017 din 11.10.2017