C*** C******* I****
CondamnatRecalificarea obiectului cererii în contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin 1 lit c teza I Cpp. În temeiul art.111 alin 6 din HCSM 1375/2015 dispune desprinderea cererii şi formarea unui nou dosar având ca obiect contestaţie la executare-art. 598 alin 1 lit c teza I Cpp, urmând ca dosarul nr. 15976/280/2017 să fie ataşat cauzei nou formate. Emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru petent. Citarea condamnatului. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2018-Complet C2 Penal. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018În baza art. 278 C.p.p. îndreaptă eroarea materială evidentă din cuprinsul minutei şi dispozitivului sentinţei penale nr. 595/17.04.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în sensul că în loc de ,, 9 ani şi 20 luni închisoare” se trece ,, 9 ani şi 19 luni închisoare” În baza art.278 al.3 C.p.p., la data rămânerii definitive, se fac menţiuni despre îndreptarea de eroare materială pe minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 595/17.04.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iulie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.07.2018Admite sesizarea Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 96 al.1 C.p. revocă beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului intimat Cîţu Cristian Ionel prin sentinţa penală nr. 1461/17.04.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2012 şi dispune să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile 60 C.p. Constată că infracţiunea este concurentă cu infracţiunile la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr 958/06.05.2011 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr 386/R/27.06.2011 a Tribunalului Argeş şi sentinţa penală nr 3472/11.10.2012 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr 1041/R/04.12.2012 a Curţii de Apel Piteşti . Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni şi 288 zile aplicată prin sentinţa penală nr. 373/24.02.2017 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin neapelare la data de 15.03.2017, înlătură restul de 2 luni, şi repune în individualitatea lor, pedepsele componente respectiv: -6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev de art.228 al. 1 C. p., cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p şi reţinerea art. 396 al. 10 C.p.p - 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C.p. rap. la art. 234 al. 1 lit. d C.p, cu aplic. art. 41 C.p., în condiţiile art. 396 al. 10 C.p.p., - rest rămas de executat de 288 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3472/11.10.2012 pronunţată de Judecătoria Piteşti . Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3472/11.10.2012 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr 1041/R/04.12.2012 a Curţii de Apel Piteşti şi repune în individualitatea lor, pedepsele respectiv -2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e, g şi i C.p. de la 1968, cu reţinerea art. 37 lit. a C.p. de la 1968 şi cu aplicarea art. 320 1C.p.p. de la 1968 , - restul de 190 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 958/06.05.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 386/27.06.2011 a Tribunalului Argeş. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1461/17.04.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2012 şi repune în individualitatea lor, pedepsele componente respectiv: -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 al.2 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 74 lit c şi art. 76 lit b C.p. de la 1968. -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 al.2 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 74 lit c şi art. 76 lit c C.p. de la 1968. -11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 al.1 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 74 lit c şi art. 76 lit b C.p. de la 1968. Contopeşte în baza art. 38-39 C.p.următoarele pedepse: -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 al.2 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 74 lit c şi art. 76 lit b C.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr 1461/17.04.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2012 -3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 al.2 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 74 lit c şi art. 76 lit c C.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr 1461/17.04.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2012 -11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 al.1 C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 74 lit c şi art. 76 lit b C.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr 1461/17.04.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2012 - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C.p. de la 1968 rap. la art. 197 al.1 C.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr 958/06.05.2011 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr 386/R/27.06.2011 a Tribunalului Argeş -2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e, g şi i C.p. de la 1968, cu reţinerea art. 37 lit. a C.p. de la 1968 şi cu aplicarea art. 320 1C.p.p. de la 1968 aplicată prin sentinţa penală nr. 3472/11.10.2012 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr 1041/R/04.12.2012 a Curţii de Apel Piteşti şi dispune ca intimatul să execute pedeapsa cea mai grea de ani închisoare sporită că 2 ani şi 11 luni urmând să execute în final 5 ani şi 11 luni închisoare în condiţiile art. 60 C.p. În baza art. 43 al. 2 C.p. şi art. 45 C.p contopeşte: -6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev de art.228 al. 1 C. p., cu aplicarea art. 41 al. 1C.p şi reţinerea art. 396 al. 10 C.p.p aplicată prin sentinţa penală nr 373/24.02.2017 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin neapelare la data de 15.03.2017, - 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C.p. rap. la art. 234 al. 1 lit. d C.p, cu aplic. art. 41 C.p., în condiţiile art. 396 al. 10 C.p.p. aplicată prin sentinţa penală nr 1119/21.04.2015 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 448/A/24.06.2015. 2015 a Curţii de Apel Piteşti şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art 66 alin. 1 lit. a,b, n şi o , iar cu privire la lit. n şi o respectiv dreptul de a comunica sau a se apropia de victimă, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei, şi dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 2 luni respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art 66 alin. 1 lit. a,b, n şi o , iar cu privire la lit. n şi o respectiv dreptul de a comunica sau a se apropia de victimă, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei, la care se adaugă pedeapsa de 5 ani şi 11 luni închisoare urmând să execute în total 9 ani şi 20 luni închisoare în condiţiile art. 60 C.p. şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art 66 alin. 1 lit. a,b, n şi o , iar cu privire la lit. n şi o respectiv dreptul de a comunica sau a se apropia de victimă, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa victimei. În baza art. 45 al. 5 Cp. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit a,b, n şi o C.p. pe perioada executării pedepsei. În baza art. 72 C.p. deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive precu şi perioada executată de la 10.11.2008 la 06.04.2009, 27.09.2010 la 20.03.2012, 30.06.2012 la 15.07.2014 şi de 17.02.2015 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţe penale nr 373/24.02.2017 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin neapelare la 5.03.2017 şi dispune emiterea unui nou mandat. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 130 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2018.
Hotarare 595/2018 din 17.04.2018În temeiul art. 391 al.2 C.p.p. amână pronunţarea la data de 17.04.2018 Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 Aprilie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2018În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 03.04.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 Martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2018Încuviinţează cererea formulată reprezentantul Ministerului Public şi dispune ataşarea sentinţei penale nr. 373/24.02.2017 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, a datei începerii şi expirării pedepsei. În temeiul art. 353 alin 6 Cpp încuviinţează cererea formulată de petent de judecare în lipsă, petentul nemaifiind citat pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2018. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2018 .
Incheiere de sedinta din 20.02.2018Emite adresă către IPJ Argeş în vederea ataşării fişei de cazier judiciar a petentului. Încuviinţează cererea formulată reprezentantul Ministerului Public şi dispune ataşarea sentinţei penale nr.958/06.05.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 386/27.06.2011 a Tribunalului Argeş, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, a datei începerii şi expirării pedepsei. În temeiul art. 259 al. 7 C.p.p. rap.la art. 353 alin 2 Cpp reia procedura de citare cu petentul. Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2018. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018În baza art. 259 al. 7 C.p.p. rap.la art. 353 alin 2 Cpp se va cita condamnatul la PNT Mioveni. Ataşarea sentinţelor penale nr. 1461/17.04.2012(dosar nr.12387/280/2008), nr.3472/2012( dosar nr.14726/280/2012) şi nr. 1119/21.04.2015 ( dosar nr. 4182/280/2015) ale Judecătoriei Piteşti, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive, iar pentru ultimele două sentinţe a datei la care a început pedeapsa şi la care a expirat pedeapsa pentru fiecare pedeapsă în parte. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2018. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017