P**** A******* I**
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 639/P/2017 din 12.09.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor privind pe inculpatul P**** A******* I**, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.În temeiul art. 342 C.pr.pen. constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** A******* I**. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheierefinalacamerapreliminara260/2017 din 27.10.2017