P** D****** E**** E***
ReclamantS* D****** E**** S**
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei. Menţine cauza în stare de suspendare. Cu recurs pe toata durata suspendării. Pronun?ată astăzi, 28.01.2022, în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 28.01.2022COMPLET DESFIINŢAT.
Complet desfiintat
Dispune înaintarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a înscrisului denunţat ca fals de către pârâtă, respectiv contractul de consultanţă nr. 174/22.11.2013, pentru cercetarea falsului. Respinge cererea reclamantei de prorogare a necesităţii suspendării judecăţii, ca neîntemeiată. În baza dispoziţiilor art. 307 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.03.2020.
Incheiere suspendare din 04.03.2020Amână pronunţarea la data de 04.03.2020. În temeiul art.396 alin.2 Cod procedură civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi , 25.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020pentru prezenta părţilor
Incheiere de sedinta din 14.01.2020pentru a se emite adresa catre Parchetul Curtii de Apel Constanta
Incheiere de sedinta din 05.11.2019În baza dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 223/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa sub nr. 1343/P/2017). Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.10.2018.
Incheiere suspendare din 03.10.2018Amână pronunţarea asupra suspendării la data de 03.10.2018. În temeiul art.396 alin.2 Cod procedură civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi , 25.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2018pentru cunostinta înscrisuri depuse
Incheiere de sedinta din 19.06.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 25.04.2018Respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 25.04.2018, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.03.2018.
Incheiere de sedinta din 01.03.2018Amână pronunţarea asupra excepţiei la data de 01.03.2018. În temeiul art.396 alin.2 Cod procedură civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi , 21.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2018