Ş***** S*****
InculpatS***** Ş***** c* d******** a***
InculpatÎn baza art.335 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 43 al. 2 C.pen. şi art. 396 al.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul Ş***** S***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşireainfracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Ş***** S***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiulautorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Ş***** S***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiulautorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art.337 N.C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. şi art. 43 al. 2 C.pen. ?i art. 396 al.10 C.p.p. condamnă la pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului Ş***** S***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Ş***** S***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiulautorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Ş***** S***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 38 al. 1 C.pen. raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate anterior inculpatului Ş***** S***** respectiv pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa de 1 an închisoare acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an la care se va adăuga sporul obligatoriu de 4 luni, în final inculpatului Ş***** S***** urmând a-i fi aplicată pedeapsa rezultantă 1 an şi 4 luni închisoare. Constată că faptele pentru care inculpatul Ş***** S***** a fost condamnat prin prezenta sentin?ă penală au fost săvârşite în termenul de încercare al pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 156 din 19.02.2014 pronunţată în dosarul 23233/300/2013 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2014. În temeiul art. 83 al. 1 C.pen. 1969, raportat la art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 156 din 19.02.2014 pronunţată în dosarul 23233/300/2013 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 11.03.2014 şi dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă penală, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, în final inculpatul Ş***** S***** urmând a executa pedeapsa de 2 ani ?i 10 luni închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Ş***** S***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiulautorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului Ş***** S***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.02.2018.
Hotarare 30/2018 din 07.02.2018