L***** F***** C*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2), Cod procedură penală raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul L***** F***** C***** la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge. În baza art. 67 alin. 1 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal, ca pedeapsa complementară pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 Cod Penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale, drepturilor prevăzute de 66 alin. 1 lit. i Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 91 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să respecte următoare măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele stabilite de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art.93 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Săhăteni sau Primăriei Oraşului Buzău, alegerea urmând a fi făcută de Serviciul de probaţiune, pe o perioadă de 90 de zile, în condiţiile art.57 din Legea nr.253/2013. Având în vedere că pedeapsa principală a fost suspendată sub supraveghere, în temeiul art. 68 alin. 1 lit. c C.p. executarea pedepsei complementare începe la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Mureş. În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c) – e) se comunică Serviciului de probaţiune Buzău. În baza art. 96 alin.1, 2 şi 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, precum şi în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei în penitenciar. În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei este corespunzătoare fazei de urmărire penală. O copie a prezentei hotărâri se comunică, la data rămânerii definitive, Inspectoratului de Poliţie Rutieră pe raza căruia a fost constatată fapta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în ?edin?ă publică azi 12.12.2017, ora 14,00.
Hotarare 212/2017 din 12.12.2017amână pronunţarea la data de 12 decembrie 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2017amână pronunţarea la data de 28 noiembrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017faţă de lipsa inculpatului, cu recitarea acestuia cu citaţie şi mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.09.2017