S*** I*** z** C*****
Apelant InculpatI*** P*** z** I** P*******
Apelant InculpatP******* G******* z** G****
Intimat InculpatV******* M**** z** M***
Apelant InculpatM**** M***** z** M***
Intimat InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de partea civilă MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Vamală Iaşi şi de inculpaţii Sava Ioan, Iova Paul, Vicovanu Mihai, Dumitru Adrian Eftin, Gheorghe Puiu şi Negrea Marius Viorel, împotriva sentinţei penale nr. 41 din data de 01.02.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 1611/86/2015. În temeiul art. 419 Cod procedură penală, extinde efectele apelului declarat de inculpatul Dumitru Adrian Eftin şi cu privire la inculpatul Nagy Alexandru, În temeiul art. 419 Cod procedură penală, extinde efectele apelurilor declarat de inculpaţii Sava Ioan şi Iova Paul şi cu privire la inculpaţii Şoitu Cristinel şi Plăcintă Gheorghe, exclusiv în latura civilă a cauzei. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Latura penală: 1. Relativ la inculpatul Sava Ioan: Înlătură, din sentinţă, dispoziţiile de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b şi art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal (contopire pedepse principale) şi de aplicare a art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 74 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Sava Ioan la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 5 (cinci) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani (în loc de 5 ani). În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 74 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare (în loc de 7 (şapte) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (10 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani (în loc de 5 ani). În baza art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 74 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. e teza I vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 (două) luni închisoare (în loc de 1 (un) an închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b şi art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea stabilite prin prezenta decizie cu cele 2 pedepse de câte 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 176/28.02.2013 a Judecătoriei Buzău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul Sava Ioan: 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim privativ de libertate. În baza art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani. 2. Relativ la inculpatul Iova Paul: Înlătură, din sentinţă, dispoziţiile: de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, de contopire, în baza art. 61 vechiul Cod penal, a pedepselor principale de 5 ani, 7 ani şi 1 an închisoare aplicate în cauză cu restul neexecutat de 1479 de zile închisoare din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 738/20.06.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, şi de aplicare a art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 37 lit. a vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c, alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Iova Paul la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 5 (cinci) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani (în loc de 5 ani). În baza art. 61 vechiul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare stabilită prin prezenta decizie pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat cu restul de pedeapsă neexecutat de 1479 de zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 738/20.06.2008 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1479 zile închisoare. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 37 lit. a vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c, alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 7 (şapte) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (10 acte materiale). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani (în loc de 5 ani). În baza art. 61 vechiul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare stabilită prin prezenta decizie pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu restul de pedeapsă neexecutat de 1479 de zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 738/20.06.2008 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1479 zile închisoare. În baza art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 37 lit. a vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c, alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. e teza I vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 (două) luni închisoare (în loc de 1 (un) an închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. În baza art. 61 vechiul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 (două) luni închisoare stabilită prin prezenta decizie pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate cu restul de pedeapsă neexecutat de 1479 de zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 738/20.06.2008 a Tribunalului Bucureşti, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1479 de zile închisoare. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea rezultante aplicate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1479 zile închisoare. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul Iova Paul: 1479 zile închisoare, în regim privativ de libertate. În baza art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani. 3. Relativ la inculpatul Vicovanu Mihai: Înlătură, din sentinţă penală, toate dispoziţiile în latura penală a cauzei referitoare la inculpat, inclusiv cele de menţinere a sechestrului asigurator şi de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare din primă instanţă şi a cheltuielilor ocazionate de distrugerea cantităţii de 64.000 de pachete de ţigări marca MARBLE confiscate, cu excepţia dispoziţiei de restituire către acesta a telefoanelor ridicate în data de 12.11.2010. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vicovanu Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vicovanu Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (3 acte materiale), prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vicovanu Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. Constată că inculpatul Vicovanu Mihai a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 13.11.2010 la data de 17.11.2010. 4. Relativ la inculpatul Dumitru Adrian Eftin: Înlătură, din sentinţa penală, dispoziţiile: de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, de condamnare şi de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, de trafic de droguri de risc şi de instigare la introducerea în ţară de droguri de risc fără drept, de aplicare a prevederilor art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 şi de aplicare a pedepselor accesorii pe lângă pedeapsa rezultantă, de aplicare a pedepselor complementare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, precum şi de aplicare a art. 861 şi urm. vechiul Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultante şi a celei accesorii. În baza art. 26 vechiul Cod penal rap. la 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 76 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Dumitru Adrian Eftin la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare (în loc de 2 (doi) ani închisoare) pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de contrabandă (faptă din 12.11.2010). În baza art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. e teza I vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (o) lună închisoare (în loc de 2 (două) luni închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea stabilite prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 (un) an închisoare. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul Dumitru Adrian Eftin: 1 (un) an închisoare. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 81 vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului Dumitru Adrian Eftin pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. 1 vechiul Cod penal, şi care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 vechiul Cod penal referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, cu consecinţa executării ei în întregime. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dumitru Adrian Eftin pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dumitru Adrian Eftin pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dumitru Adrian Eftin pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 25 vechiul Cod penal rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. 5. Relativ la inculpatul Nagy Alexandru: Înlătură, din sentinţa penală, dispoziţiile de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, dispoziţiile prin care s-au aplicat acestuia pedepse complementare relativ la infracţiunile de complicitate la contrabandă şi de sprijinire a unui grup infracţional organizat, dispoziţiile de condamnare a inculpatului şi de aplicare a pedepselor accesorii pentru comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 396 alin. 1,5 Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2, art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Nagy Alexandru pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 5 Cod penal, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În baza art. 26 vechiul Cod penal rap. la 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 74 alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Nagy Alexandru la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare (în loc de 2 (doi) ani închisoare) pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de contrabandă. În baza art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 74 alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 76 lit. alin. 1 lit. e teza I vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (o) lună închisoare (în loc de 2 (două) luni închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea stabilite inculpatului prin sentinţă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, cu cele stabilite prin prezenta decizie pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la contrabandă şi punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul Nagy Alexandru: 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 861 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului Nagy Alexandru pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani (în loc de 6 ani), stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. 6. Relativ la inculpatul Gheorghe Puiu: Înlătură, din sentinţa penală, dispoziţiile de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b şi art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal şi de aplicare a art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Gheorghe Puiu la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 5 (cinci) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani (în loc de 5 ani). În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 6 (şase) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (4 acte materiale, în loc de „5 acte materiale”). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani (în loc de 5 ani). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b şi art. 85 alin. 1 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea stabilite prin prezenta decizie cu cele 2 pedepse stabilite prin sentinţa penală nr. 2730/25.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 374/A/09.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul Gheorghe Puiu: 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 vechiul Cod penal rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani. În baza art. 861 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal, cu trimitere la art. 865 alin. 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului Gheorghe Puiu pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal, care începe să curgă la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2730/25.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, respectiv 09.03.2015. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 vechiul Cod procedură penală rap. la art. 864 alin. 1 vechiul Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă ori a neplăţii obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. 7. Relativ la inculpatul Negrea Marius Viorel: Înlătură, din sentinţa penală, dispoziţia de aplicare a art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal şi toate dispoziţiile prin care s-au aplicat inculpatului pedepse complementare. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii nr. 187/2012), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Negrea Marius Viorel la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare (în loc de 4 (patru) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare (în loc de 4 (patru) ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (2 acte materiale, în loc de „5 acte materiale”). În baza art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 (forma în vigoare la data de 12.11.2010), cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. e teza I vechiul Cod penal, art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (o) lună închisoare (în loc de 2 (două) luni închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea stabilite prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. Pedeapsă de executat pentru inculpatul Negrea Marius Viorel: 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 861 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului Negrea Marius Viorel pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal, care începe să curgă la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bistriţa, desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 vechiul Cod procedură penală rap. la art. 864 alin. 1 vechiul Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă ori a neplăţii obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Latura civilă: Înlătură, din sentinţă, toate dispoziţiile de obligare a inculpatului Vicovanu Mihai la plata de despăgubiri civile către partea civilă MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Vamală Iaşi (pct. 6,11,12 din dispozitivul sentinţei, aferente actelor materiale ale infracţiunii de contrabandă din datele de 26.10.2010, 11-12.11.2010 şi 12.11.2010). În baza art. 25 Cod procedură penală rap. la art. 998-999 vechiul Cod civil, respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Vamală Iaşi în contradictoriu cu inculpatul Vicovanu Mihai (3 acte materiale ale infracţiunii de contrabandă din datele de 26.10.2010, 11-12.11.2010 şi 12.11.2010). Înlătură, din sentinţă, dispoziţia de obligare a inculpatului Vicovanu Mihai la plata de despăgubiri civile către partea civilă SC Ratza&Ratza, în numele Hongta Tobacco (Group) Co. Ltd.. În baza art. art. 25 Cod procedură penală rap. la art. 14 din OUG nr. 100/14.07.2005 şi art. 998-999 vechiul Cod civil, respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Ratza&Ratza, în numele Hongta Tobacco (Group) Co. Ltd. În contradictoriu cu inculpatul Vicovanu Mihai. Înlătură, din sentinţă, dispoziţia de obligare a inculpatului Negrea Marius Viorel la plata de despăgubiri civile către partea civilă MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Vamală Iaşi aferente actelor materiale din datele de 15.10.2010, 16-17.10.2010 şi 01.11.2010 (pct. 1,2,7 din dispozitivul sentinţei), menţinând-o pe cea de obligare la despăgubiri civile aferente actelor materiale ale infracţiunii de contrabandă din datele de 26.10.2010 şi 12.11.2010 (pct. 6,12 din dispozitivul sentinţei). Înlătură, din sentinţă, dispoziţia de obligare a inculpatului Gheorghe Puiu la plata de despăgubiri civile către partea civilă MFP - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Vamală Iaşi aferente actului material din data de 16-17.10.2010 (pct. 2 din dispozitivul sentinţei), menţinând-o pe cea de obligare la despăgubiri civile aferentă actelor materiale ale infracţiunii de contrabandă din datele de 20.10.2010, 23.10.2010, 26.10.2010 şi 26.10.2010 (pct. 3,4,5,6 din dispozitivul sentinţei). În baza art. 25 Cod procedură penală rap. la art. 14 din OUG nr. 100/14.07.2005 şi art. 998-999 vechiul Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de SC Ratza&Ratza, în numele Hongta Tobacco (Group) Co. Ltd., şi în consecinţă obligă în solidar pe inculpaţii Negrea Marius Viorel, Şoitu Cristinel, Nagy Alexandru, Dumitru Adrian Eftin, Sava Ioan, Plăcintă Gheorghe şi Iova Paul la plata către partea civilă a sumei de 150.000 lei (în loc de 540.800 lei), cu titlu de daune materiale. Sechestre asiguratorii: Înlătură, din sentinţa penală, dispoziţiile privind menţinerea măsurii sechestrului asigurator relativ la inculpaţii Sava Ioan, Plăcintă Gheorghe, Şoitu Cristinel şi Gheorghe Puiu. 1. Menţine măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul Sava Ioan prin ordonanţa DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 20.08.2012, până la concurenţa sumei de 5.591.158 lei şi a accesoriilor aferente, asupra: - cotei de 1/2 din suprafaţa totală de 5.818 mp teren, situat în mun. Fălticeni, str. Gheorghe Doja, jud. Suceava, compusă din parcela 1A, în suprafaţă de 5.415 mp teren, categoria de folosinţă arabil, cu vecinătăţile: drum acces, cp 4698, proprietăţi particulare, p2HB, pârâu şi parcela 2HB, în suprafaţă de 403 mp teren iaz, cu vecinătăţile: cp 4698 pe toate laturile, având numărul cadastral al imobilului 4699, înscris în CF 33542; - cotei de 1/2 din apartamentul nr. 10, situat la scara A a blocului de locuinţe nr. 18 (fost 15 A) din mun. Fălticeni, B-dul 2 Grăniceri, jud. Suceava, compus din patru camere de locuit şi dependinţe, înscris în CF 30290 – C1 - U12; - sumei de 1.721 de lei, ridicată de la inculpat şi depusă la dispoziţia instanţei la CEC Bank Suceava conform recipisei seria TA nr. 1608110 din data de 20.01.2011 (fila 231 vol. XII d. u.p.), măsura fiind aplicată prin ordonanţa DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 18.01.2011. 3. Menţine măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul Plăcintă Gheorghe prin ordonanţa DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 20.08.2012, până la concurenţa sumei de 5.591.158 lei şi a accesoriilor aferente, asupra: - imobilului situat în intravilan sat Pâraie, com. Mălini, jud. Suceava, în suprafaţă de 2294 mp teren, ce face parte din corpul de proprietate nr. 1513 dispus astfel: suprafaţa de 666 mp teren curţi construcţii, identic cu parcela 1Cc pe care se află locuinţa C1, grajd cu sura C2, având ca vecini: drum comunal, Plăcintă T., p. 2A, Anghilina P şi suprafaţa de 1628 mp teren arabil identic cu parcela 2A, vecini: Anghilina P., Ştefănoaia V., Plăcintă T., p1Cc, înscris în CF nr. 30812; - sumei de 884 lei ridicată de la inculpat şi depusă la dispoziţia instanţei la CEC Bank Suceava, conform recipisei seria TA nr. 1608091 din data de 16.11.2010 (fila 247 vol. XII dup), măsura fiind aplicată prin Ordonanţa DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 16.11.2010. 8. Menţine în parte măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul Şoitu Cristinel prin ordonanţele DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 17.08.2012, până la concurenţa sumei de 643.542 lei şi a accesoriilor aferente, asupra: - cotei părţi de 10/48 din imobilul şi terenul aferent în suprafaţă de 306 mp (din acte 300 mp) amplasate în mun. Bacău, str. Plaiului, nr. 2, jud. Bacău şi înscrise în CF nr. 68882; - imobilului situat în localitatea Iara de Mureş, nr. 26, jud. Mureş, şi asupra suprafeţei de teren de 684 mp, înscrise în CF nr. 50452. 10. Menţine în parte măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul Gheorghe Puiu prin ordonanţele DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 17.08.2012, până la concurenţa sumei de 1.366.682 lei şi a accesoriilor aferente, asupra: - imobilului situat în mun. Bucureşti, str. Cpt. Radu Dragoş, nr. 28, Sector 1, având nr. cadastral 23636/1 intabulat în CF nr. 71272 a loc. Bucureşti, Sector 1, compus din teren în suprafaţă de 162,72 mp şi construcţiile edificate pe acesta C1 – în suprafaţă construită la sol de 70,05 mp, compusă din 4 camere şi bucătărie şi C3 – în suprafaţă construită la sol de 11,72 mp compus dintr-o cameră; - suprafeţei de 1.707 mp teren categoria de folosinţă livadă, situat în extravilanul comunei Brăneşti, sat Brăneşti, număr cadastral 506, jud. Dâmboviţa, cu vecinii: la nord, Simion Dumitru – 66.68 m; la sud, Poiana Natalia - 57.93 m; la est, DE 4296 – 29,39 m; la vest, DCL 4187 - 27,48, teren identificat la A + 1 în cartea funciară nr. 243 a localităţii Brăneşti, jud. Dâmboviţa, înscris în CF nr. 70280; - suprafeţei de 3.384 mp teren categoria de folosinţă livadă, situat în extravilanul comunei Brăneşti, sat Brăneşti, număr cadastral 508, jud. Dâmboviţa, cu vecinii: la nord, Simion Dumitru – 118,77 m; la sud, Poiana Natalia - 132, 25 m; la est, Bădoiu Gheorghe – 27,45 m; la vest, DE 4296 – 29,39 m, teren identificat la A + 2 în cartea funciară nr. 243 a localităţii Brăneşti, jud. Dâmboviţa, înscris în CF nr. 70281; - lotului 1, compus din teren în suprafaţă de 605 m.p. situat în intravilanul comunei Ciorogârla, tarlaua 36, parcela 36/1/1, judeţul Ilfov, categoria de folosinţă arabil, având următoarele laturi şi vecinătăţi: la Nord – pe o latură de 9.37 m.l. – de 36/1/1; la vest – pe o latură de 39.95 m.l. şi 3.03 m.l. – Raicu Gh. Ion; la sud – pe o latură de 19.82 m.l.; lotul nr. 2 identificat cu numărul cadastral 51131; la est – pe o latură de 39.15 m.l. – Filip M. Petre, imobil înscris în CF 51130; - cotei părţi de 1/8, respectiv teren indiviz în suprafaţă de 153,75 m.p. din Lotul 9, compus din teren în suprafaţă de 1.230 m.p. situat în intravilanul comunei Ciorogârla, tarlaua 36, parcela 36/1/1, judeţul Ilfov, categoria de folosinţă “arabil”, reprezentând drum de acces, imobil înscris în CF 51138; - suprafeţei de 725 mp situat în intravilanul comunei Dragomireşti Vale, sat Dragomireşti Deal, jud. Ilfov, având următoarele laturi şi vecinătăţi: la sud - Str. Republicii; la nord – Iordan Anghel; la est – Trifu Constantin; la vest – Petcu Maria, imobil înscris în CF nr. 44; - imobilului situat în comuna Chiajna, str. G-ral Praporgescu, nr. 12, jud. Ilfov, compus în totalitate din 3 camere şi teren aferent în suprafaţă de 580 m.p. imobil transcris sub nr. 974/1998. În baza art. 404 alin. 4 lit. c,f Cod procedură penală, ridică măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul Vicovanu Mihai prin ordonanţa DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr. 127D/P/2009 din 18.01.2011 asupra sumei de 153 lei ridicată de la inculpat şi depusă la dispoziţia instanţei la CEC Bank Suceava, conform recipisei seria TA nr. 1608109 din data de 20.01.2011 (fila 235 vol. XII d. u.p.), pe care o restituie acestuia. Cheltuieli judiciare: În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Sava Ioan să plătească statului suma de 61.000 lei (în loc de 81.000 de lei) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 60.000 lei (în loc de 80.000 de lei) reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Iova Paul să plătească statului suma de 61.000 lei (în loc de 81.000 de lei) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 60.000 lei (în loc de 80.000 de lei) reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Negrea Marius Viorel să plătească statului suma de 30.000 lei (în loc de 81.000 de lei) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 29.000 lei (în loc de 80.000 de lei) reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Dumitru Adrian Eftin să plătească statului suma de 26.000 lei (în loc de 76.000 de lei) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 25.000 lei (în loc de 75.000 de lei) reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Nagy Alexandru să plătească statului suma de 20.000 lei (în loc de 76.000 de lei) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 19.000 lei (în loc de 75.000 de lei) reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Gheorghe Puiu să plătească statului suma de 35.000 lei (în loc de 51.000 de lei) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 34.000 lei (în loc de 50.000 de lei) reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din primă instanţă privind pe inculpatul Vicovanu Mihai, inclusiv cele din cursul urmăririi penale, rămân în sarcina statului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 3.120 lei reprezentând onorarii avocaţi oficiu inculpaţi intimaţi Botezatu Romică, Gherasă Gabriel Ovidiu, Mihai Mihail, Nagy Alexandru, Plăcintă Gheorghe şi Şoitu Cristinel se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.02.2018.
Hotarare 174/2018 din 15.02.2018Amana pronuntarea la data de 15.02.2018. Pronuntata in sedinta publica, azi 01.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2018Amana pronuntarea la data de 01.02.2018, pentru depunere de concluzii scrise. Pronuntata in sedinta publica, azi 18.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2018