P***** P***
ReclamantK*** Z****
PârâtAdmite, în parte cererea formulată de către reclamantul PETRUŢ PAUL, în contradictoriu cu pârâtul KERI SZOLT. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 1.627,90 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente lunilor ianuarie-martie 2017, şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01 % pe zi de întârziere calculate asupra sumelor restante înscrise cu titlu de debit . Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 1.515,46 reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei iulie 2016-martie. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26.01.2018.
Hotararecameraconsiliu201/2018 din 26.01.2018Amână pronunţarea pentru data de 26.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2018În vederea delberării, amână pronunţarea pentru data de 23.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.01.2018În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 16.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.01.2018În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 11.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.01.2018