B****** C****
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul B****** C**** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* S******. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ., astăzi, data de 15.02.2019.
Hotarare 695/2019 din 15.02.2019Amână pronunţarea la data de 15.02.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 31.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019Aplică martorului Bihu Gheorghiţă Ovidiu amendă judiciară în valoare de 200 lei, în baza art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă. Executorie de drept. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Rectifică citativul în sensul menţionării corecte a prenumelui martorului, în sensul de a se trece Gheorghi?ă în loc Ghiorhiţă. Amână judecarea cauzei la data de 31.01.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează petentul ?i martorul Bihu Gheorghiţă Ovidiu (cu mandat de aducere), intimatul având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.10.2018.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Emiterea unui mandat de aducere pe numele martorului Bihu Gheorghiţă Ovidiu cu menţiunea că, în caz de neprezentare, instanţa poate aplica amendă judiciară în temeiul art. 187 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 11.10.2018, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă şi se va cita petentul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.05.2018.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Citarea intimatului cu menţiunea de a depune, până cel târziu la următorul termen de judecată, o copie lizibilă de pe procesul verbal contestat, sub sancţiunea amenzii judiciare faţă de conducătorul unităţii. Citarea martorului asistent Bihu Gheorghiţă Ovidiu la adresa ce va rezulta în urma consultării din oficiu bazei de date DEPABD, pe baza codului numeric personal menţionat în procesul – verbal contestat, cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată în vederea audierii, sub sancţiunea emiterii mandatului de aducere şi aplicării amenzii judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 31.05.2018, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.03.2018.
Incheiere de sedinta din 02.03.2018