B** H************ & A********
PetentC********* - C****** S*
CreditorAdmite cererea formulată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREŞTI HURUBĂ, GIUNCA & ASOCIAŢII şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, în favoarea creditoarei C.N.A.I.R. S.A. – D.R.D.P. BUCUREŞTI împotriva debitorului NES & SILVA SRL în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa Civilă nr. 1462/12.11.2014 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, cu privire la suma de 4454,55 lei (4254,55 lei reprezentând penalităţi, la care se adaugă actualizarea în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea a devenit executorie şi până la data plăţii obligaţiei cuprinse în titlu + 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată), sume actualizate până la stingerea totală a creanţei datorate, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să recurgă, simultan sau succesiv, prin intermediul executorului judecătoresc, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 06.06.2017.
Incheiere de executare silita 801/2017 din 06.06.2017