G*** V* M****
ReclamantAnulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Gagu V Maria în temeiul art. 200 alin. (3) Cod Procedură Civilă pentru neindicarea denumirii corecte a pârâtelor şi neprecizarea obiectului cererii de chemare în judecată. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.06.2017
Incheiereanularecerere din 19.06.2017Constantă incidenţa disp. art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în sensul că prezenta cauză urmează a fi soluţionată de completul CM3-N (L.L.+Asistenţii Judiciari) care a fost iniţial investit cu soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 1110/40/2017 având acelaşi obiect, părţi şi cauză ca şi prezenta. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi 19.05.2017.
Incheiere de sedinta din 19.05.2017