S****** S**** I***
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului S****** S**** I*** pedepsele de: - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin.1 CP, - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de armă prevăzută de art.343 alin. 1 CP, Totul cu aplicarea art 38 al.1 CP şi a art.396 alin.10 Cod procedură penală; În baza art.39 alin.1 lit.b CP stabileşte pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare la care se adăugă un spor de 3 luni închisoare, stabilind, în final, pedeapsa rezultantă de un an închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. constată că inculpatul a fost reţinut din data de 29.05.2017 până în data de 30.05.2017 şi arestat la domiciliu în perioada 30.05.2017-28.06.2017. În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. confiscă de la inculpat arma de vânătoare marca Aramberri seria 177985, cal.12 şi un număr de 3 cartuşe cu capse percutate, calibru 12 ridicate de la inculpat şi depus la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Alba În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.7 alin.1 rap. la art.3 şi art.4 alin.1 lit.b) din Legea nr.76/2008 şi pct.3 din Anexa 1 din Legea nr.76/2008, dispune, ca la rămânerea definitivă a hotărârii, să se preleveze de la inculpat probe biologice în vederea introducerii pofilelor genetice în S.N.D.G.J.
Hotarare 136/2017 din 12.12.2017Amână pronunţarea la 12.12.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2017Amână pronunţarea la 05.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2017