P******** D* P* L**** J********** Z*******
ApelantT*** T******
Intimat InculpatS*** C** D********** S******** R*********** S** E********** Ş* A********
Intimat Parte civilăDecizie penală nr. 1568/A din 10.11.2017 În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de P******** D* P* L**** J********** Z******* împotriva sentinţei penale nr. 85/2.10.2017 şi încheierii de îndreptare a erorii materiale din 3.10.2017 pronunţate de Judecătoria Zimnicea în dosarul cu numărul de mai sus. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale, şi pe fond rejudecând: În baza art. 38 al. 1 C.p. contopeşte pedepsele de 4 luni şi respectiv 6 luni stabilite urmând ca inculpatului să îi fie stabilită pedeapsa de 6 luni închisoare, sporită cu 1 lună şi 10 zile (o treime din pedeapsa concurentă de 4 luni închisoare), în final stabilindu-se pedeapsa de 7 luni şi 10 zile închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 al. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2017.
Hotarare 1568/2017 din 10.11.2017