H****** V***** A********
ReclamantB*** P****
PârâtB******* R****
PârâtM********* F********* P****** P*** S***** R****
PârâtC***** B*** P*** P*****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerul Finanţelor Publice, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Admite acţiunea.Dispune ieşirea din indiviziune.Dispune înscrierea dreptului de proprietate al părţilor în cărţi funciare noi.Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Haţeg. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 15 aprilie 2019.
Hotarare 215/2019 din 15.04.2019Amână pronunţarea la 15 aprilie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2019Amână pronunţarea la 29 martie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2019Amână pronunţarea la 13 martie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2019Amână pronunţarea la data de 25 februarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2019Amână pronunţarea la data de 08 februarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2019Amână pronunţarea la data de 23 ianuarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2019Amână pronunţarea la data de 07 ianuarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2018Amână pronunţarea la data de 20 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018pentru dezbaterea fondului. Se repetă procedura de citare cu părţile.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018pentru când se repetă procedura de citare cu reclamantul şi cu pârâţii.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018Acordă termen faţă de lipsa de procedură cu pârâţii.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Repune cauza pe rol pentru avizarea de către O.C.P.I. a raportului de expertiză. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar, în copie lizibilă, sentinţa civilă nr. 4070/1993 pronunţată de Judecătoria Petroşani. Stabileşte termen de judecată la data de 27 septembrie 2018, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 25.06.2018Amână pronunţarea la data de 25 iunie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2018Amână pronunţarea la data de 07 iunie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2018Amână pronunţarea la data de 24 mai 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2018Stabileşte onorariul definitiv pentru expertiza topografică efectuată în cauză de expert Toma Paul Gabriel, în cuantum de 1800 lei. Constată că reclamantul a achitat integral onorariul stabilit şi dispune comunicarea raportului de expertiză cu părţile. Emite adrese către expert Toma Paul Gabriel şi către Biroul Local de Expertize Hunedoara pentru a fi încuno?tin?a?i de plata onorariului. Încuviinţează cererea reclamantului privind citarea martorilor Popa Mihai şi Constantinescu George pentru următorul termen de judecată..
Incheiere de sedinta din 22.03.2018Uneşte cu fondul cauzei excepţiile invocate, prin întâmpinare de pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a MFP). Încuviinţează, pentru reclamant: - proba cu înscrisurile depuse la dosar; - proba cu expertiza topografică. Încuviinţează obiectivele pentru expertiză, respectiv: identificarea imobilului în litigiu, propuneri de ieşire de indiviziune prin formarea a două loturi, unul pentru reclamant-cuprinzând terenul în suprafaţă de 756 mp din imobilul înscris în CF 679 Baru, folosit de reclamant şi celălalt lot pentru pârâţi. Desemnează pentru efectuarea expertizei pe dl. expert Toma Paul Gabriel. Stabileşte onorariu provizoriu expertiză în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la dezbateri. Se vor emite adrese către expert şi către Biroul Local de expertize pentru a fi încunoştinţaţi despre numire, după plata onorariului. - proba cu martorii Popa Mihai şi Constantinescu George. Prorogă administrarea probei cu martori după definitivarea expertizei topografice.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018