Dosar 1641/193/2017 din 30.01.2017

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1641/193/2017
Data dosar:
30.01.2017
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.05.2017 la ora 08:30

    Complet: C12
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanta Getback Recovery S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul M****** M****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: - 821,93 lei reprezentând debit din contravaloare servicii neachitate - 95,81 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului, fără a se putea depăşi cuantumul debitului principal Respinge pretenţiile reclamantei cu privire la acordarea dobânzii legale şi a despăgubirilor pentru încetarea înainte de termen a contractului, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de a formula apel la Tribunalul Botoşani în termen de 30 de zile de la comunicare. Eventuala cerere de apel se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2017.

    Hotararecameraconsiliu1218/2017 din 15.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD