B****** V*****
CondamnatD******* G******* R******** A F********* P****** B***** P*** A************ J******** A F********* P****** S****
Parte civilăS* F***** T**** S** – S******** R******
Parte civilăB****** V*****
InculpatÎn temeiul art. 362 C.p.p., art. 208 alin. 2 şi alin. 5 C.p.p. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B.V., pe o durată de 60 de zile - măsură dispusă prin încheierea penală din 06.06.2017 a Tribunalului Sibiu rămasă definitivă prin necontestare. În temeiul art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C.p.p. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu - Biroul de Supraveghere Judiciară Mediaş. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2017, ora 10,15 .
Incheiere finala dezinvestire din 15.11.2017