K******** Ş*****
PetentS-a procedat la preschimbarea termenului de judecată la data de 01.11.2017, conform rezoluţiei preşedintelui completului de judecată
În baza art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta Sentinţei penale nr. 1023/01.11.2017, pronunţate în dosar nr. 16469/271/2017, în sensul că al doilea alineat are următorul cuprins: „În temeiul art. 587 alin.2 Cod de procedură penală fixează termenul de 11.02.2018, după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită.” Dispune efectuarea menţiunilor în acest sens la finalul actului îndreptat. Menţine în rest dispoziţiile minutei sentinţei penale nr. 1023/01.11.2017, pronunţate în dosar nr. 16469/271/2017 al Judecătoriei Oradea. Definitivă. Dată în cameră de consiliu astăzi, 03.11.2017
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.11.2017În temeiul art. 587 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală respinge ca nefondată cererea formulată de către condamnatul KURCZVEIL ŞTEFAN, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, cu privire la liberarea condiţionată de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 57/2017 a Judecătoriei Beiuş, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 62/2017. În temeiul art. 587 alin.2 Cod de procedură penală fixează termenul de 11.02.2017, după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bochiş Octavian, conform delegaţiei nr. 4352 din 23.10.2017. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă condamnatul la 200 de lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2017.
Hotarare 1023/2017 din 01.11.2017